DEZIRABILUL.

Imi deschid doua sertare din adancimea de catifea si intorc cumva micimea inimii inspre miezul zilei.
Mereu mi-a fost teama de lumina aceea cruda de a doua zi. Fara sa stiu de ce, am tras perdeaua si am inchis ochiul nesansei peste patura pierduta de pe pat.

Ce anume se intampla cu iubirea???...unde dispare cand in patul de smarald se aduna praful nestiintei?
Treceam ieri pe strada uitand de lentoarea dementiala din rasuflarea posaca a exigentei sinelui meu.
Aveam tocuri alarmante si ochii de chihlimbar ...
Aveam ...tocuri ascutite doar in minte ....in suflet erau doar doi conduri...rosii...doi pantofiori ca cei din OZ...pregatiti ca la orice atingere sa...starneasca tornada timpului si sa ma poarte pe sus in infinitul trecutului meu.
In noaptea aceasta nu mai imi prefer talpile goale...vreau sa am inocenta unei fetite cu cozi....sau pletele negre si pierdute in vantul aspru de afara al ..femeii pasionale din mine...
Si cand intru in casa mea...sa imi regasesc spiritul pierdut din afara mizeriei umane in care se zbat toti pamantenii neiubitori si..ne..credinciosi..
Merg in fiecare zi pe firul fierbinte al jumatatilor de masura....inima mi-e impartita mereu pe bucati destelenite...si in orice mana si in orice deget imi revars fara tagada umbra de interes...
Nimic nu e mai incantator decat linia melodica a unui pian fin si cald...melodia degetelor delicate care iti trag din seva sensibilitatii aducand in afara ta lacrimi de extaz..
Merg fara sa imi pese, fara sa ma doara..

E ca o inchisoare fara gardian, ca o miscare delasatoare spre corzile intinse ale destinului.

Cateodata incerc pierduta sa caut pietricele albe aruncate de pe stancile sperantei..exact ca in videoclipul acela frumos ...,,WORDS" de CHRISTIANS...E ca o rugaciune adusa inimii mele...stancile si pravalirea unor simple cuvinte peste suflete descatusate si indepartate..
M-am asezat la marginea unei stanci abrupte, mi-am incrucisat picioarele sub mine, mi-am intins mainile incercand sa ma simt mica. Fruntea imi este neteda dar inima imi framata, degetele cuprind spatialitatea pietrei albe...imi cuprind curajul si incordez degetele...aud in departare tic-tac-ul unui motor sidefat ...
e...masina timpului care imi arata drumul inapoi...drumul inapoi spre trecut. Nu il vreau!!! NU VREAU TAGADA SI NICI INTUNECIMEA!.Imi incordez mana pe piatra alba, pantofii rosii sclipesc incantator si parca eu sunt in visul meu.
Arunc albeata pietrei in negrul deschiderii mele.
Tacere......
Tacere.....
NIMIC NU EXALTA...E TACERE....
IMI PARE RAU...IUBITA MEA, IMI PARE RAU!....piatra alba imi vorbeste....cum de m-am indoit de singuratatea unei pietre???...cum de poate exista lacrima intr-o piatra?
Timpul ma trage inapoi...tic-tac-ul acelui motor sidefat se aude din ce in ce mai tare...ma dezintegrez usor si din ce in ce mai spatial, fara pierderea umana din mine as fi fost pierduta pe vecie cu trupul acesta incarcat de amintirile altor vieti...
Pantofii rosii din picioare, condurii lui OZ..se delimiteaza usor si degetele imi apar pierdute in tragerea timpului, buzele imi sunt deshidratate si inima cuprinsa de tristete....
MAI VREAU SA RAMAN!...aici...in linistea de la marginea abruptului...nu vreau ca timpul sa ma rapeasca...nu stiu cum ma voi descurca in viitor.