sâmbătă, 24 septembrie 2011

LEGEA IUBIRII-Jean-Marc Parisis


O LEGE A TIMPULUI SCURS FARA UN ,,IMPREUNA"
Cand ochii mi-au picat pe aceasta mica carticica...am spus ca inefabilul nu poate fi strans intre cateva randuri..ca o intelepciune de viata si de iubire nu poate..,,locui" intre 88 de pagini...Faptul ca mintea mea a fost tulburata de constiinta celui care vorbeste aici ..m-a lasat asa..cumva prinsa intr-o intrebare ciudata...
CUM SA FACEM SA-L RETINEM PE CELALALT IN NOI...STRANS IN NOI..SI DUPA CE MOARE?:((
Iubirea are legea ei..ciudata...indiferenta si aroganta..iti da un om cu care nu vei putea fi niciodata in viata dar, pe care il vei iubi toata viata...durerea ca nu stii sa descurci un nod inspaimantator ramane infipta in constiinta..

Aceasta micuta carticica imi vorbeste despre Ava...femeia vietii unui barbat...:
,,Sa fi fost Ava cu adevarat exceptionala? Sa fi intalnit eu, in toti acesti ani, si alte femei ca ea, inclinate inainte de orice spre frumusete si adevar?..Nu cred. Ava chiar era incomparabila. Dar sa presupunem ca am cunoscut femei asemeni ei. Atunci nu putem spune decat sa credem ca le-am tinut la distanta. Nu mai era cazul: o intalnisem deja pe Ava, intrasem pe orbita ei. Orice viata este supusa legilor atractiei. Ava o polarizase pe a mea foarte repede, la o data cand anumite corpuri sunt foarte sensibile la lumina. Viata mea cu ea, in prezenta ei a insemnat tineretea mea, apoi viata mea de barbat de pana acum. Ea m-a ridicat...
Azi cerul e gol...Mi-ar fi placut sa povestesc altceva, insa e tot ce mai am de la ea si inca nu o pot da uitarii..."

Toate pasajele din carte au un parfum parizian...o prezenta apasatoare de dragoste sufleteasca, linistita si intangibila prin corp..E o spovedanie sufleteasca a unui barbat marcat de frumusetea pura si izolarea unei femei inteligente...PRIETENIE amara intre doi oameni care candva au impartit o hrana mentala , COMPLETA..PERFECTA. 
Timpul va curge..in jos..pasaje din iubire curg si ele..strazile Parisului ii aglutineaza..locurile in care stateau si mancau, mansarde cu miros de ei doi...evenimente derulatoare..energii care se camufleaza...totul va curge in jos..
Din momentul despartirii lor..o prietenie dezgolita va rasari..el..o va suna mereu sa-i povesteasca la telefon, cu un ceai de ginseng in fata...cunoasterile si experientele lui din viata lui de burlac..femei pasagere care trec, vin..revin..fug si cauta..
Ea..se izoleaza intr-un turn de inteligenta ..pur, alb..impenetrabil...alege sa scrie romane netraind decat prin ceea ce afla de la el seara de seara...alege sa fuga pentru un an-doi..sa nu mai ia contactul cu el doar pentru a..scoate o carte din tacere..
Acesta completare usor ridicola in fata vietii e fatidica...trec 20 de ani fara sa se simta..mereu singuri in vietile lor..dar complet impreuna prin conversatiile lor legate de viata...
,,Ava avea un stil, Ava avea un suflet. Cine era ea? Vreau sa spun: unde ma duceam cand ma duceam la Ava? Cand traiam impreuna, in felul nostru, problema nu se punea. Acum de cand am oficializat despartirea, cand ultima noastra imbratisare se petrecuse acum cativa ani, destinatia iubirii pure, eliberata de orice dorinta fizica, si greutatea pe care o presupunea chiar ma framantau. De ce ma intorceam mereu la Ava ca sa impartasesc un film de Kazan sau rockul glaciar a lui Scott Walker? De ce nu puteam sa lamuresc frumusetea, semnificatia, moralitatea artei decat in prezenta ei?..Ce lege a gravitatii ne permitea sa fim impreuna fara sa fim impreuna? Facturile mele de telefon sunt o dovada a apelurilor zilnice catre Ava..apeluri facute ani intregi. Era ca un drog, ca o revenire la origini..Dupa miezul noptii, intors de la cinema sau de la o cina, ma asezam comod in fotoliu si formam numarul.Vorbeam mult..evocam fara jena femeile pe care le intalneam,  legatura noastra fraterna imi ingaduia asta..."

Asa au curs cei 20 de ani..el acolo..ea aici, izolata in senzatiile pe care el le traia in viata lui..joc dublu..ciudat si dureros..inexplicabil rational...pana intr-o zi , cand...epuizata de energiile acestui pamant..Ava se stinge...moare subit in patul ei. E CA SI CUM CINEVA A APASAT PE UN BUTON DE AMINTIRI FARA DE MARGINI. Se frang toate pendularile fara de raspuns din mintea lui..insa prea tarziu..:

,, Cunoasterea se aprinde prea tarziu. Vin odata cu cenusa ei si regretele....Dupa prima mea viata cu Ava, dupa separarea noastra, nu am mai cunoscut niciodata bucuria si linistea intr-un mod durabil. Inconsecventa, dezordinea m-au indeparata de telurile mele. Dupa Ava, mi-am plasat prost iubirea....Nu am mai iubit. Disparitia ei imi darama viata ca pe un castel de carti. RASPANDIT PE TROTUAR...RAMAN SINGUR INTR-O LUME DETESTABILA"