PT O FRUSTRATA....

DE CE MIROSI A HOIT UMBLAT IN MINTI PERVERSE?
CAND HRANA-TI E SURUBUL DINTRE FESE?
INIMA-I DOAR O PULSANTA DATORIE
CUTITUL TI-E MEREU DE JUCARIE
TE DAI CU METAFIZICE REACTII
SUDOAREA FRUNTII IN ECLEZIASTICI
CIUDAT IN FIECARE ZI
JONGLEZI MEREU CU POEZII

RIDICA-TI SPAIMA DE ANALFABET
PREFA-TI REACTIA DIN CREUZET!
TERMINA CE AI INCEPUT
URASTE....DU-TE IN TRECUT!

.....ELOGIUL PROSTIEI

SENZATIE IN OLFACTIV ROZ-CICLAM

Lacrimi pe gene si lipsa de aer in surubul dintre respiratie si inchidere de timpan.
Amenintare precoce cu frica de a nu insela....timiditate si lasitate in acelasi timp.
Miez de floare de cires crescut brusc si fara apa pe..intamplarile dintr-un Bucuresti dezamorsat si rutinat de noi doi.
Ce ciudat sa retraiesti gesturile unor amanti din cartile pe care le citeam in facultate....Iubiri citadine...la colturi de bloc...in cafenele...in ursuzul aer de Bucuresti sanctificat.
Cand iesi pe strada goala....pe Calea Victoriei iti scad reverberatii in degete.
Mirosul de cafea proaspat rasnita...cu aroma de nuca si vanilie trezeste in tine...melancolia nostalgicului.
Cate amintiri olfactive nu retraim cand suntem indragostiti....dar parca mai puternic miros....ca cel al dragostei pure...nu exista!
Printre masinile care se zbat in trafic..claxoane si agitatiile trecatorilor preocupati....mai vezi cate un om...cu un zambet pe fata....
In oceanul acesta de oameni cu paltoane gri...se iveste brusc o balerina imbracata in roz ciclam....are picioarele lungi...parul in coc si...dantela alba in tutu-ul ei....Ea este senzatia olfactiva din amintirile noastre.
Ies cu narile marite de curiozitate...ma duc dupa balerina aceea metamorfozata...
Cateodata stiu ca singura mea cale de acces la trecut e doar prin ea.
Si....ma las angrenata in....trecut...tinand de mana o balerina...intr-o mare de paloane gri-cenusii...

...VOCATIE/ INVOCATIE LA TRISTETE

Flori matasoase din ganduri...ca niste vitrine segmentate in treisprezece cercuri concentrice...O virulenta a scrisului care taie sub limba cand incerci sa mai spui un cuvant.
Ai avut vreodata momente de stagnare in viata?...Momente in care simti cum pasul tau se poticneste in trotuar?
Incerci sa renunti la Omul Invizibil care se chinuieste sa fie normal...
Simt uneori cum, chiar daca incerc sa renunt la fricile mele, ma aliniez in statuarul moliftier... dar...tot raman descompusa in particule de normalitate.
Nu am vocatia normalitatii....asa cum Cioran nu avea vocatia starii de fericire....dar macar el isi domolea trauma Omului Invizibil prin...expulzarea starilor in scris...
Exercitiu practic, cateodata, pentru ca....asa se mai scurg zaturile gandurilor negative.
Am vocatia tristetii....da...o am...
M-am nascut trista...am iubit trista...si probabil...o sa mor trista.
Nimic din ce am experimentat pana la cei 30 de ani...nu mi-a deschis intelepciunea din piept.
Cateodata ma zbat diminetile ca sa exist....
Viata mea exterioara...privita din afara...e ca un mar mic...rotund....care provoaca cumva pofta.
Insa...lipsa semintelor din mijlocul lui il face amar....
Da...amarul acesta e motiv de subnutritie emotionala.
Ma simt cumva rapusa de o conditie strict personala.
As vrea sa treaca starea...sa tai marul pe din doua si sa ofer pulpa lui zemoasa si extrem de acra viitorului meu.
Nu vreau sa mor in paragina propriei mele neputinte.
Da...poate sunt speriata de viata...dar cine nu e?...Devin cumva precisa si aroganta cand vine vorba sa renunt la tristetea mea.
Eu cred ca sunt indragostita de tristete...si nimeni nu sta intre mine...si ea....nici macar...Eu.:-(

23.04 P. M

Fara sa mai am in urechi muzica...imi incetez activitatea din inima mea bulversata. 
Patul meu complet mototolit pare un inspaimantator cadavru cu brate deschise catre mine...
Mirosul de starv din sufletul tau ma cheama acolo unde esti acum.
In cimitirul fals...langa asa zisele iubiri- pereche.
Duritatea din mine ma inchide in cearceaful galben si timpul acesta la ora 23.04 pare un timp tamp...schiop...pus pe mintea cea mai austera din toate timpurile.
Incerc sa imi miros trupul. nu imi place prezenta formei mele in perna grea.
Trebuie sa inchid ochii chiar daca asta inseamna ...pierderea constiintei.
Incerc sa respir prin perna...prin pijamaua desfacuta...prin sufletul greu.
Parca maine...daca ma trezesc...simt ca...nu mai am speranta.
Si totusi....carnea imi e calda...o inima anatomica duhneste in jurul toracelui o boala veche....
Ma simt amagita.
Si....tac.
e...23.08. P.m.


................./.......................


VARIANTA SORIN DESPOT:e poezie pe undeva pe aici, fără îndoială. uite cum am citit eu:

fără urechi sub aceste căști 
îmi aterizez inima bulversată 
patul complet mototolit pare 
un înspăimântător cadavru 
cu brațele întinse spre mine
mirosul de stârv din suflet 
mă cheamă unde-mi ești

în cimitirul fals
așa numitele iubiri-
pereche

cruzimea delicată mi-o împachetez 
în cearșaful galben și timpul acesta 
la ora 23.04 vine un timp tâmp șchiop
așezat ca praful pe bibliotecă 
pe cea mai austeră minte 
din toate timpurile

amușin cu nesaț trupul acesta 
fruntea de funde în perna greoaie
închid ochii chiar dacă asta înseamnă 
desprinderea imediată de sinele moale

respir prin pernă prin 
pijamaua desfăcută
fără speranță

carnea mi-e caldă
o inimă anatomică 
în fața toracelui 

duhnește 
o boală 
veche

tac nu 
înseamnă nimic
23.08 
p.m.

MULTUMESC.