DEZIRABILUL.

Imi deschid doua sertare din adancimea de catifea si intorc cumva micimea inimii inspre miezul zilei.
Mereu mi-a fost teama de lumina aceea cruda de a doua zi. Fara sa stiu de ce, am tras perdeaua si am inchis ochiul nesansei peste patura pierduta de pe pat.

Ce anume se intampla cu iubirea???...unde dispare cand in patul de smarald se aduna praful nestiintei?
Treceam ieri pe strada uitand de lentoarea dementiala din rasuflarea posaca a exigentei sinelui meu.
Aveam tocuri alarmante si ochii de chihlimbar ...
Aveam ...tocuri ascutite doar in minte ....in suflet erau doar doi conduri...rosii...doi pantofiori ca cei din OZ...pregatiti ca la orice atingere sa...starneasca tornada timpului si sa ma poarte pe sus in infinitul trecutului meu.
In noaptea aceasta nu mai imi prefer talpile goale...vreau sa am inocenta unei fetite cu cozi....sau pletele negre si pierdute in vantul aspru de afara al ..femeii pasionale din mine...
Si cand intru in casa mea...sa imi regasesc spiritul pierdut din afara mizeriei umane in care se zbat toti pamantenii neiubitori si..ne..credinciosi..
Merg in fiecare zi pe firul fierbinte al jumatatilor de masura....inima mi-e impartita mereu pe bucati destelenite...si in orice mana si in orice deget imi revars fara tagada umbra de interes...
Nimic nu e mai incantator decat linia melodica a unui pian fin si cald...melodia degetelor delicate care iti trag din seva sensibilitatii aducand in afara ta lacrimi de extaz..
Merg fara sa imi pese, fara sa ma doara..

E ca o inchisoare fara gardian, ca o miscare delasatoare spre corzile intinse ale destinului.

Cateodata incerc pierduta sa caut pietricele albe aruncate de pe stancile sperantei..exact ca in videoclipul acela frumos ...,,WORDS" de CHRISTIANS...E ca o rugaciune adusa inimii mele...stancile si pravalirea unor simple cuvinte peste suflete descatusate si indepartate..
M-am asezat la marginea unei stanci abrupte, mi-am incrucisat picioarele sub mine, mi-am intins mainile incercand sa ma simt mica. Fruntea imi este neteda dar inima imi framata, degetele cuprind spatialitatea pietrei albe...imi cuprind curajul si incordez degetele...aud in departare tic-tac-ul unui motor sidefat ...
e...masina timpului care imi arata drumul inapoi...drumul inapoi spre trecut. Nu il vreau!!! NU VREAU TAGADA SI NICI INTUNECIMEA!.Imi incordez mana pe piatra alba, pantofii rosii sclipesc incantator si parca eu sunt in visul meu.
Arunc albeata pietrei in negrul deschiderii mele.
Tacere......
Tacere.....
NIMIC NU EXALTA...E TACERE....
IMI PARE RAU...IUBITA MEA, IMI PARE RAU!....piatra alba imi vorbeste....cum de m-am indoit de singuratatea unei pietre???...cum de poate exista lacrima intr-o piatra?
Timpul ma trage inapoi...tic-tac-ul acelui motor sidefat se aude din ce in ce mai tare...ma dezintegrez usor si din ce in ce mai spatial, fara pierderea umana din mine as fi fost pierduta pe vecie cu trupul acesta incarcat de amintirile altor vieti...
Pantofii rosii din picioare, condurii lui OZ..se delimiteaza usor si degetele imi apar pierdute in tragerea timpului, buzele imi sunt deshidratate si inima cuprinsa de tristete....
MAI VREAU SA RAMAN!...aici...in linistea de la marginea abruptului...nu vreau ca timpul sa ma rapeasca...nu stiu cum ma voi descurca in viitor.

includere in eu...

Cine va face sa imi taca tacerea din minte?....de cateva zile imi tot vorbeste ratiunea si mi-e frica parca de ea. sunt sclav pacatos si am atatea revolte sinistre care imi arata cu degete precare pana unde am voie...sa comunic.
Ce sa fac? Ies din mine nelegiuita si parca toata imi sunt suficient de insuficienta. Mintea asta ma chinuie...ma chinuie ingrozitor:(...mai am un pic si alunec in dezastru....mor gandind cu egoismul meu reincalzit in spasmele vietii....

Ce iubire poate dezgoli mortul din mine?...sinistrul acela debordant si plin de durere iute care biciuie pana si cele mai senine gesturi....IUBIREA.....da....IUBIREA....faptura cu sapte capete incoronate si cu zeci si zeci de ochi..exact ca MEDUSA....impietrirea ratiunii fara noima....

Ies din mine dimineata, imi simt corpul cum se scurge bland intre marginile din tangoul mintii mele singuratice....am atatea scopuri si tot atatea abandonuri...
Am nevoia absoluta a unui tipat de placere si triumf peste viata din creierul meu.
Incredibil ....cum mi-as musca singura ura apasatoare pe claritatea invaluitoare a ochilor mei....vad cum ma demolez si cum ma lucrez....si nu mai am rabdare...
Strig si ma zbat...iar trec nopti....as innopta in propriul asternut fara sa imi pese ca imi sunt propria-mi amanta....
As face singurul lucru permis din univers atunci cand dragostea de 2 dispare:...m-as iubi pe mine pana la limita nebuniei...m-as elibera transant prin Orgasmul sufletului care zace in mine...in fiinta mea...!
Cata durere s-ar ivi in tenebrele celuilalt? La ce bun sa nu imparti necunoscutul timpului si spatiului in bucati concise si aerate?...La ce bun sa stai in propria-ti pasiune fara sa iti respiri mireasma din ganduri?
SI....DE CE SA EXIST?....Un EU descentralizat si unificat ....ridic spranceana dreapta si ma intreb daca merita sa imi fiu propria-mi amanta?....de fapt...sa-mi fiu o includere in EU.

.......Aripile din noi raman tot in bataia pasiunii....(virulenta ...sau nu...)...fiecare includere in ,,eu-l" celuilalt e ca un zbor frant si complet spre aceeasi graba a iubirii...

CALATORIE IN NEANT SI INTREBARI

...cateodata imi intreb rolul unde si cand ma sfarsesc eu...lumina cade deconcentrata si spasmodica pe un obraz inca viu si vibrant...e inca soare intr-o toamna voit rea dar si satisfacatoare.
...oare neputinta de a-ti indura propria sarutare isi are iertare in celalalt inexistent ???
...cata tortura exista intr-un zambet catifelat si indestulat de privirea opusa?

imi e plecaciunea ca si o ruga catre ceea ce sunt eu de fapt si de drept?
simt de femeie...simt pueril si natang...care isi cere obligatia realului..un real..ABSOLUT DERULANT...
poti sa razi..dar nu mai imi e frica...acum stiu cine sunt opusii degetelor mele...sunt ascutimile gandurilor trimise inspre mine...eu cu mine...absolut indestulatoare.
Cateodata autosuficienta tradeaza de fapt spaima de singuratate...un veac de singuratate in propria mea coaja ardenta...
ce arc de cerc incerc sa trasez cu corpul dinspre rasarit?..imi pare cunoscut pana si mirosul acela intepator de mosc aprins in subterfugii...mosc si...fragezime...feminin si ...deziderat masculin..
Cat neant se ascunde in noi?...
Cine si cat de adanc e ochiul din pleoapa cazuta in iubire?
Cine imi recupereaza bucata cazuta in melancolie...bucata muzicala neintrerupta decat de frumusete si..apoi de intangibila tristete?
SI...APOI ..DE CATE ORI MAI POT INDURA SA RESPIR...????si de cate ori sa deschid inimi????...
rol neinfrant ca un zbor in aer rece...sticlos si invaluitor...opusul celor ca mine...eu fiind de fapt un ,,tu" atotstapanitor...
Cine imi spulbera intrebarile??? eu...sau..tu???

de fapt...ia-mi inima...asta astept!...(sau am asteptat in alte sapte vieti pierdute)...intorcand clipe fara intrerupere...

INELAR INTORS, SUCIT SI CARAGHIOS...

Inca un deget plecat, intors si rasfirat...
Are vocea aiurita, de necaz e cam tocita...
Se foieste si incearca...
Sa le prinda pe toate odata...
Cele patru se agita..
Nu vorbesc si nu imita
Nici o voce aiurita...
Inelarul se razbuna, e cam stramb...e ca-n furtuna..
Tot alabicat si rece

Fara verigheta e...perplex...
Necajit si ros de nervi
Se inroseste in urechi..

Inelarul cel hapsan..
cauta sa ia in spate
Verigheta pregatita
plange si se tot agita..
vrea singuratate oarba...
vrea sa stea tot la gramada
Langa patru degetele...
fara urme de inele...

Inelar tocit de viata, fara nici o aroganta
Crezi ca-i bine fara zgarda
ca sa pierzi o viata-ntreaga?

Verigheta te indoaie, te separa invizibil...
te suceste comestibil..
Iesi din deget ofticat...
 doar un..simplu idiomat...
N-ai nici sare, nici piper...
Ramai doar un degetel...
Societatea te separa
Si te face caraghios
Esti mereu cu susu-n jos
Verigheta ta suspina
Esti al ei..esti in surdina
De acum nu te mai simti..
Nici in frunte, nici in spini...

Esti in cadrul cel legal..
Doar un degetel...banal.

PSIHIC PSIHEDELIC

Cand se asterne pacla densa aproape indiferent de neclara peste tot orasul agitat din asfintit, energiile tuturor se diminueaza..se apropie de o inerenta radacina ancestrala a unui somn fatidic de uitare a lucrurilor petrecute peste zi...asa se diminueaza si energia mea...genele isi prind un contur in ochii usor negri si translucizi, imi adun gandurile pe o perna moale si in acelasi timp pamantie..

Toata  negura orasului isi intoarce in liniste acasa ceea ce a plecat odata cu rasaritul. Oamenii isi aranjeaza incet paturile si se pregatesc de uitare.

Somnul greu si lent si..agatator se imprima pe fiecare retina de om indragostit de viata sau pe fiecare retina de om dezgustat de viata.

Cand cazi in somn..totul se abandoneaza cuiva nestiut..e ca si cum predai o cheie de arama unui vrajitor care iti fura mintile creierului tau. E acea sclipire de negura  metalica a venirii noptii peste viata de zi. Parca totul se opreste din viermuirea convietuirii, parca totul ia pauza somnului cald si rece...e ca si cum te afunzi in ceva neinchipuit de distant.

Unii cand dorm sunt abandonati in ramasite de amintiri sau de dorinte....altii cand dorm sunt ridicati in culmile neputintei lor precare sau a viselor neimplinite...

Somnul vine si ia totul din calea lui ca un mal hapsan si lacom..pervertit de  ingenioasa lentoare din pat.

Oare cati nu avem cosmaruri nedefinite si in acelasi timp razande?

Noaptea fura din afara si aduce totul inauntru..intre afara si inauntru nu mai ramane decat o usa de metal cu zavor pe care o poti deschide doar tipand si trezindu-te din nou in patul tau. E ca o umbra ciudata care sta la panda ca sa iti fure genele si sa iti coasa gura ca sa nu mai strigi...

Forma aceasta de energie metalizata chinuie sufletele care au sensibilitatea de a se bucura ziua de lumina vie de pe strazile orasului scaldat in asfintit. E fantoma unui decrepit si amplu chin de a exista intr-o lume banala...

Unii aleg sa doarma o viata si sa nu se trezeasca iar altii..adorm asa in viata fara sa isi dea seama de periculosul abandon sufletesc.

Umbra aceea perfida pandeste orice muritor si il duce cu ea in strafundurile unei constiinte de unde greu se intoarce sa isi intalneasca trupul luat cu camata de catre cei din viata lui..

Am plecat ochii in josul sufletului meu..imi inchid petalele si toate se strang in mine ca sa doarma. Se lasa iar urma aceea de boare pe sira spinarii...simt ca iar vine in mine spatiul acela de unde ma voi duela cu..energia aceea ciudata...

Inchid in sfarsit ochii, obosita de drumurile de peste zi, obosita de noianele de framantari stelare si adorm....ADORM...

Intr-un asiduu si controversat somn, intr-o stare alambicata...mi se ia cheia aceea de arama si trupul camata pentru odihna..nu pot sa mi-l misc ..doar e in pat, in stare latenta...acum simturile sunt abandonate patului.

Mintea nu adoarme..imi e mereu treaza...stiu ca ma intalnesc cu psihicul meu psihedelic...

El e altcineva sau poate sunt chiar eu invelita in subconstient...

Mereu simt ca vine sa ma tachineze, sa ma provoace..cand ma sperii si fug..el fuge dupa mine..cand..ma opresc din alergat, se opreste si el cu mine...NU REUSESC SA VAD O FATA, UN OCHI...O MANA..E PUR SI SIMPLU O DIAGRAMA INELARA DIN TRAIREA MEA.

Umbra vine peste cei tari ca sa-i provoace sa lupte, noaptea refuleaza un fascicol intreg de intrebari neterminate.

Lupta cu propriul meu fascicol de existenta e calm, simt ca am un gen de control dar..parca cealalta femeie din mine e mai puternica si mai rautacioasa. Are ceva din propria mea spaima..sunt eu camuflata in neputintele mele reale. Dar tip si ma trezesc scaldata in aceeasi negura de lumina intunecata care bate in geam...e inca noapte si orasul doarme. 

Oras bantuit de toate energiile care cerceteaza viata. Lumina vine iar prin mana calda a soarelui care parca isi rupe o noua haina. 

Se aprinde iar VIATA....

SI CE? NU-MI STA BINE IMBRACATA IN FALSITATE?

Randuri pierdute in scari delimitate in creier tipator...ma doare cand se desprinde lipiciul cu care imi lipesc fata falsa de fata mea naturala si nu e vorba de machiajul meu strident, nu..chiar nu e vorba de fata mea stridenta ci e vorba de toata apasarea asta obositoare care incarca inutil un zambet amarat intr-un colt de gura.
Daca ma vei intreba azi ce voi simti maine, as putea sa-mi rotesc degetele in aer si sa pocnesc din ele fabricand..iluzii.Ce-mi pasa mie daca imi va cadea o caramida in sange?..ce-mi pasa daca demolarea interioara se zbate in fum si pucioasa?...Conteaza sa stau treaza cand ochii mei contureaza intrebari curioase fara de raspuns in celalalt?...Asta e FALSITATEA MEA si nu o dau nimanui!!..ea dainuie in mine nestrivita decat de naivitatea puerila a copilului din mine, copilul acela cu gene lungi si ochii caprui , copil amortit de minciuni ale lumii invizibile si incorecte...copil amagit cu dulciurile unui vanzator de iluzii imbalsamatoare...


Ce viata stearpa se ascunde in pielea celui fals?...A ce anume ii miroase pielea?a pucioasa?...Cifra rotofeie, cifra neintrerupta de un calcul matematic ..cate masti avem noi pregatite ca sa le punem pe fata in fiecare dimineata?

Intindem mana dupa cea mai lipicioasa dintre mastile noastre si..pornim din nou in cautare de delimitari spatiale fata de noi insine. Ce ma mai zbat sa nu cred in mine?..Nu e suficient ca ma imbat din vinul rece si crud si vechi cu gust de nuci putrede? A cui este fata care zambeste enigmatic si rautacios?..E oglinda din fata mea in stare sa-mi dezgoleasca coastele dureroase?..Ale cui sunt oasele putrede si fara idei din ochiul acela de apa pierduta ?..
As putea sa stau la infinit in aceeasi melodie perfectionist de negativista!!! Dar refuz in mod constiincios sa cred ca sunt falsa!!! Gata ! Masti de demoni cad jos pe parchet si fac din zambete doar zgomote de pardoseala de piatra. Cad si chiriile din mintea mea..cad si preturile din mansarda spatiala a creierului meu...cad si pucioasele universului fara logica, cad si..gandurile mele negative..cad si neincrederile in viata si aer...cad pana si eu, fragil panaceu incolor si falsificator.
Cui ii arde sa mai sufle in curentul din imaginatia mea de creta alba stalcita si fada?. Imi iau degetele de la maini si le aplic o doza buna de lipici si incep sa denunt miturile care se lovesc mereu intre urechile mele:


1) MITUL INCEPUTULUI FARA DE SFARSIT:
Mitul acesta ancestral e ca o nuca tare!..incep mereu cate un lucru si din pacate ma tem sa il sfarsesc...asta se aplica tuturor fiintelor din viata mea marunta. Teama nu vine din inceput ci tocmai din frica de sfarsit...
Stiu ca mereu sta la panda masca aceea a sacrificiului de dragul prostiei personale. Preferi sa fii mai degraba un prost in viata decat sa pierzi un anumit ceva..fie el si o fiinta vie:))))


2) MITUL SFARSITULUI FARA DE INCEPUT:
Mitul acesta e ceva mai tragic ca primul deoarece are parfum de prostie izbitoare si nemisterioasa. Se aplica rezonabil in situatiile cand...sfarsitul e deja in capul tau inainte sa intalnesti acea fiinta vie:)))). Toate strangularile unei potriviri hilare intre doua suflete care vegeteaza impreuna fara de un inceput.


Se intreaba  CELEBRA FALSITATE unde sa isi faca simtita prezenta..uitand de fapt ca e OMNIPREZENTA in ambele mituri.
Degeaba ai o fata naturala si un suflet complet curat daca mastile tale mai zac undeva pe noptiera de langa pat, daca hranesti cu ceara liniile si ridurile unui chip imbatranit de experiente si mituri!
Degeaba iti joci ultima carte catifelata din sertar daca mainile iti sunt patate de inversunarea impotriva contopirii cu tine insuti. Te iei la tranta cu originalul din tine, gemi cand te trage de par si de ceafa..te lupti cu demonii propriei vieti si alegeri.
Cateodata, cand iti inchizi usa dormitorului ramai tu cu tine insuti...masca peste masca...tragi de lipici si simti cum se desprinde o capitulare in fata neputintei de a trai. Acumulezi frustrarea de a fi inca unul in tine si in viata ta, respirandu-ti aerul si furandu-ti energia. Si ce ai sa faci?...Il dai afara din tine si din carnea ta?...
DA! pune in loc alta stare de imaginatie, ia-ti din nou creionul, ia-ti din nou tusul, ia-ti din nou pensula plina de culoare, pune-ti din nou mainile pe clapele pianului!!!! SIMTE SI TRAIESTE !!!!


ALUNGA FALSITATEA CARE NE PANDESTE PE TOTI!...FA-I LOC DIN NOU ZAMBETULUI PUR SI NESTINGHERIT DE DRAME SI CRIZE!
PERMITE-TI DIN NOU SA IUBESTI ACELASI CREION SI ACEEASI PENITA SI ACELEASI DEGETE CARE FAC MUZICA SA VIBREZE SUB ATINGEREA CREATIEI!
PERMITE DIN NOU CHIPULUI DE LUT SA-SI SCHIMBE CULOAREA....ALUNGA MASCA, RUPE-O SI ARDE TOT!..UN NOU RASARIT DE GANDURI...

LEGEA IUBIRII-Jean-Marc Parisis

O LEGE A TIMPULUI SCURS FARA UN ,,IMPREUNA"

Cand ochii mi-au picat pe aceasta mica carticica...am spus ca inefabilul nu poate fi strans intre cateva randuri..ca o intelepciune de viata si de iubire nu poate..,,locui" intre 88 de pagini...Faptul ca mintea mea a fost tulburata de constiinta celui care vorbeste aici ..m-a lasat asa..cumva prinsa intr-o intrebare ciudata...

CUM SA FACEM SA-L RETINEM PE CELALALT IN NOI...STRANS IN NOI..SI DUPA CE MOARE?:((

Iubirea are legea ei..ciudata...indiferenta si aroganta..iti da un om cu care nu vei putea fi niciodata in viata dar, pe care il vei iubi toata viata...durerea ca nu stii sa descurci un nod inspaimantator ramane infipta in constiinta..

Aceasta micuta carticica imi vorbeste despre Ava...femeia vietii unui barbat...:

,,Sa fi fost Ava cu adevarat exceptionala? Sa fi intalnit eu, in toti acesti ani, si alte femei ca ea, inclinate inainte de orice spre frumusete si adevar?..Nu cred. Ava chiar era incomparabila. Dar sa presupunem ca am cunoscut femei asemeni ei. Atunci nu putem spune decat sa credem ca le-am tinut la distanta. Nu mai era cazul: o intalnisem deja pe Ava, intrasem pe orbita ei. Orice viata este supusa legilor atractiei. Ava o polarizase pe a mea foarte repede, la o data cand anumite corpuri sunt foarte sensibile la lumina. Viata mea cu ea, in prezenta ei a insemnat tineretea mea, apoi viata mea de barbat de pana acum. Ea m-a ridicat...

Azi cerul e gol...Mi-ar fi placut sa povestesc altceva, insa e tot ce mai am de la ea si inca nu o pot da uitarii..."

Toate pasajele din carte au un parfum parizian...o prezenta apasatoare de dragoste sufleteasca, linistita si intangibila prin corp..E o spovedanie sufleteasca a unui barbat marcat de frumusetea pura si izolarea unei femei inteligente...PRIETENIE amara intre doi oameni care candva au impartit o hrana mentala , COMPLETA..PERFECTA. 

Timpul va curge..in jos..pasaje din iubire curg si ele..strazile Parisului ii aglutineaza..locurile in care stateau si mancau, mansarde cu miros de ei doi...evenimente derulatoare..energii care se camufleaza...totul va curge in jos..

Din momentul despartirii lor..o prietenie dezgolita va rasari..el..o va suna mereu sa-i povesteasca la telefon, cu un ceai de ginseng in fata...cunoasterile si experientele lui din viata lui de burlac..femei pasagere care trec, vin..revin..fug si cauta..

Ea..se izoleaza intr-un turn de inteligenta ..pur, alb..impenetrabil...alege sa scrie romane netraind decat prin ceea ce afla de la el seara de seara...alege sa fuga pentru un an-doi..sa nu mai ia contactul cu el doar pentru a..scoate o carte din tacere..

Acesta completare usor ridicola in fata vietii e fatidica...trec 20 de ani fara sa se simta..mereu singuri in vietile lor..dar complet impreuna prin conversatiile lor legate de viata...

,,Ava avea un stil, Ava avea un suflet. Cine era ea? Vreau sa spun: unde ma duceam cand ma duceam la Ava? Cand traiam impreuna, in felul nostru, problema nu se punea. Acum de cand am oficializat despartirea, cand ultima noastra imbratisare se petrecuse acum cativa ani, destinatia iubirii pure, eliberata de orice dorinta fizica, si greutatea pe care o presupunea chiar ma framantau. De ce ma intorceam mereu la Ava ca sa impartasesc un film de Kazan sau rockul glaciar a lui Scott Walker? De ce nu puteam sa lamuresc frumusetea, semnificatia, moralitatea artei decat in prezenta ei?..Ce lege a gravitatii ne permitea sa fim impreuna fara sa fim impreuna? Facturile mele de telefon sunt o dovada a apelurilor zilnice catre Ava..apeluri facute ani intregi. Era ca un drog, ca o revenire la origini..Dupa miezul noptii, intors de la cinema sau de la o cina, ma asezam comod in fotoliu si formam numarul.Vorbeam mult..evocam fara jena femeile pe care le intalneam,  legatura noastra fraterna imi ingaduia asta..."

Asa au curs cei 20 de ani..el acolo..ea aici, izolata in senzatiile pe care el le traia in viata lui..joc dublu..ciudat si dureros..inexplicabil rational...pana intr-o zi , cand...epuizata de energiile acestui pamant..Ava se stinge...moare subit in patul ei. E CA SI CUM CINEVA A APASAT PE UN BUTON DE AMINTIRI FARA DE MARGINI. Se frang toate pendularile fara de raspuns din mintea lui..insa prea tarziu..:

,, Cunoasterea se aprinde prea tarziu. Vin odata cu cenusa ei si regretele....Dupa prima mea viata cu Ava, dupa separarea noastra, nu am mai cunoscut niciodata bucuria si linistea intr-un mod durabil. Inconsecventa, dezordinea m-au indeparata de telurile mele. Dupa Ava, mi-am plasat prost iubirea....Nu am mai iubit. Disparitia ei imi darama viata ca pe un castel de carti. RASPANDIT PE TROTUAR...RAMAN SINGUR INTR-O LUME DETESTABILA"

TACITURN

UN COLT DE INIMA IMI CADE
UN CER SE ZBATE..TACITURN, PLIN..DE NECAZ
O STARE SE DILATA IN MANIE, SUPARARE...
IAU CREIONUL SI SCHITEZ...
O ZI NOUA SOLITARA

ARIPA DE GAND STRAPUNGE
O DORINTA SI-UN NONSENS
SCHITEZ:
VIATA SI CONDEI PRIN SCRIS..
DESTIN MEREU CE ESTE SCRIS
..SAU SCHITAT IN ACUARELA
UN REGRET SI O PLACERE
LIMITATA SI..ROBUSTA...
CARE PARCA SE AMUZA

IMI SADESC IN TRUP UN GHIMPE
ARS SI NEGRU...PRINS PE FRUNTE
E ASA UN INTUNERIC
EU MA ZBAT...MA SIMT DEMONIC
ANIMAL SI FIINTA VIE
UN ARTIST, VAPAIE VIE...
MA INCEARCA O PRIVIRE...ARSA...
ARATAND CA O FACLIE
E DOAR STAREA MEA TRUPEASCA...
AROGANTA SI RUPESTRA.
SUNT UN OM...DOAR UN ARTIST
FORTA CALDA IN APUS
RASARIT DE SEMILUNA...
CARE STA MEREU SA TUNE...
SI SA FULGERE IN PLOAIE
TACITURN...FARA DE STARE

DOAR UN OM..CLADIT IN ZID
GEAM DESCHIS LA RASARIT...
UN ARTIST...O ZALA VIE..
UN CAL LIBER...IN CAMPIE
LIBERTATEA DE A FACE
DIN TUS SI DIN MULTE STARI....
O NATURA INERENTA,
CE O AM MEREU IN MINE
UN ARTIST, O ZALA VIE!
MA-NCORDEZ SI MA CAM DOARE
CA MEREU MA IMPRESOARE
TOATA DRAMA UNEI LUMI
TINTA MARILOR FURTUNI
SI INDREPT ASA CU MANA
TOATA DRAMA , TOATA LUMEA
NU-MI RAMANE DECAT OCHIUL
IN TUS VINE IAR DEOCHIU...
SUNT ARTIST, SUNT ZALA VIE
SUNT CAL LIBER IN PASUNE
ALERGAND DESCULT PRIN IARBA
MA DOR TALPILE DEGEABA
...TACITURNUL MA LOVESTE,
EU ZAMBESC...EL MA RAPESTE
E O STARE DE ARTIST...MEREU TRIST...MEREU DESCHIS..

SUNT UN OM...UN TACITURN...
HARAZIT,
.... MEREU ASCUNS...

ALTA STARE

SUNT IN DETASARE

AM O UMBRA INERENTA

AZI S-A DUS

TRECE SI NU AM RASPUNS

BUCURIE DE NEPATRUNS

Am deschis ochii astazi, un sentiment de sete inalienabila m-a cuprins...

In nari vreau sa am intregul univers, sa miros...sa dorm in mine

Iar ma cuprind stari de fericire...ma gadila pana in suflet trecerea de la moarte inspre viata...

Om cu mic univers central, viata desacralizata fara ascunzisuri...asta sunt eu toata...

Cand mi se intoarce eu-l acasa ii deschid usa cu ambele maini si ii cer portocale...

Imi e dor sa ma stiu fericita vibrand...

Imi e dor sa-mi deschid singura usi si sa imi inchid stari de angoasanta perfuzie spirituala

Iar mi  se reface spectrul mic si dulce...il simt cum ma ataca pozitiv...

Camera  de ocean rasturnata cu sus-ul in jos se transforma in oglinda

Sunt  imensa...nu ma cuprind..si ma fac iar cerc...

Ma rostogolesc peste starile mele de zi cu zi, ma fac dreapta la loc...

Imi intorc singura noua pagina din noua zi si multumesc...

Spatiul fanteziei mele se inclina intr-un colt

Ma intreb ...sunt aievea?..sunt reala?

Am trup in forma de portocala parfumata?

Sunt coapta?

Calea se deschide, mireasma se extinde...sunt desfacuta in felii

Fericirea imi e scoasa ca un sambure cu umbre...

Raman atasate amintiri si frumusete...intelepciune de aur..coaja de portocala

Dar divin..fara acoperire...sunt copil si miros a tine...

Stari de detasare..isi pun iar culoare..galbena-porocalie peste mine

Ma simt bine ...cu ..mine:)

IMPAS SI TACERE

ASTRAL NEDEFINIT
CURCUBEE DIAFANE
AUREOLA CRISTALINA...
OCHIURI DE GEAM PRAFUIT...
LANSAT INTR-O INIMA STELARA...
CURAND EU TE VOI MINTI
SACRU TE VOI MINTI...
CURAND STELELE SE PIERD
DIAFAN INCHID ZARILE PESTE TINE
RASTORN OCHIUL DE GEAM
MA TAI LA MANA
SE SPARG ZARILE IN ASTEPTAREA MEA
TE MINT IN CER SI PE PAMANT
ASTRAL NEDEFINIT
CUVANTUL NEROSTIT

NAIV SE PIERDE GLASUL...
NICI CAND TE-AM IUBIT
NU MI-AM DAT VOIE SA TE MINT

CA UN BIZAR CERC
INCHID SI MESTEC LENT
TACEREA SI IMPASUL...
O ARIPA DE GLAS
SE FRANGE IN IMPAS
IMPASUL SCHIMBA VOCEA
NAIVA SI NECLARA...
MINCIUNA MEA FUGARA..

NICI CAND TE-AM IUBIT...
EU..NU MI-AM DAT VOIE SA TE MINT.